La mulţi ani, Vladi!

Este 29 decembrie, deci este ziua lui Vladi.
Cum putem sărbători altfel, mai ales că suntem la Câmpulung, decât ieşind cu Vladi pe afară - de mult i-am promis că-l plimbăm pe schiuri şi după succesul zilei de ieri.
Azi e frumos afară, nu mai ninge dar mai este zăpadă, chiar dacă se pare că nu va mai ţine mult.
Cum fusesem de două ori în ultimele două zile pe Măgura, am decis să vizităm şi dealul de vizavi adică dealul „Flămânda”, numit după biserica şi cimitirul aflate acolo.
Plecăm, ca de obicei, mai târziu decât ne-am propus, iar când ajungem acolo soarele străluceşte puternic şi atmosfera e una primăvăratecă.


Facem un traseu uşor, de cross-country, Kiki fiind la a doua tură, iar eu - cu o încărcătură preţioasă în spate. Mergem pe muchia dealului, pe deasupra Câmpulungului, paralel cu depresiunea.



Mergem până ajungem la o şosea şi coborâm un pic spre o livadă care toamna este plină cu mere. Aici facem şi un mic popas şi Vladi se zbenguie prin zăpadă.




Dimineaţa trece liniştită şi pe la 12.30 ne întoarcem la maşină, pentru a nu întârzia foarte mult cu somnul lui Vladi.
Kiki are ideea strălucită să mergem să aprindem o lumânare la bunicii noştri de la Cimitirul Flămânda, aici fiind îngropaţi bunicul meu şi doi dintre bunicii Cristinei.
Păcat că toţi bunicii noştri de sex masculin au murit, totuşi Vladi mai are încă trei străbunice în viaţă, două dintre ele în Câmpulung şi una în Domneşti (Argeş).
Piticul a avut o zi de neuitat, în care e mers în spate la tati, pe schiuri, s-a tăvălit prin zăpadă, a mers cu beţele de schi (a învăţat să le ţină destul de bine), aşa că atunci când a ajuns acasă a adormit automat după ce Kiki i-a dat de mâncare.

Fără zăpadă sau cu zăpadă - trei ieşiri în trei zile la Câmpulung

Când am plecat la Câmpulung pe 24 decembrie nu ştiam exact cum va fi vremea până pe 3-4 ianuarie, aşa că am luat cu mine şi mtb-ul şi schiurile de pârtie şi schiurile de tură. Bicicleta vroiam s-o las acolo oricum, pe timpul iernii, păstrând numai ciclocrosul în Bucureşti pentru eventuale ture de şosea, când va fi uscat sau mers la serviciu ocazional.
Ideal ar fi fost să existe un strat consolidat de zăpadă pe pârtia de la Chilii, apoi câteva zile fără ninsoare ca să ies cu bicla, apoi ninsori ţepene de pe 28 până de Revelion.
Realitatea a fost un pic alta, dar cât se poate de favorabilă: pe 25 niciun pic de zăpadă, pe 26 vreme călduţă, numai bună de biclă, pe 27 a început să ningă, pe 28 a mai nins dar s-a cam oprit seara, pe 29 zăpada era spre topire în oraş, iar pe 30 în Iezer era puţină dar totuşi constantă, permiţându-ţi sa mergi pe schiuri, mai puţin prin pădure.

În concluzie, după Crăciun şi mâncărurile/băuturile aferente, pe 26 am vorbit cu Edi să ieşim la o tură cu biclele (el a şi plecat din Câmpulung pe 27).

În drum spre Măţău, dinspre sud, prin satul Poienari. În medie, o urcare pe Măţău are cam 500 metri diferenţă de nivel (de la ~520 m la 1018 m).

Am băgat un oarecare sprint pe urcare, însă toxinele au început să iasă prin corp cam cu mult spor, aşa că am redus un pic motoarele. Vremea era superbă, iar în vârf vizibilitatea îţi permitea să vezi totul de jur împrejur.

Iezerul, plin de zăpadă. Abia aşteptam revelionul pentru o tură pe schiuri pe muntele cel mai apropiat de sufeltul meu.

După o coborâre pe şosea, la viteză maximă, mai dăm o urcare, de data asta off-road, prin satul Chilii. Cu ocazia asta trecem şi pe la pârtie, unde mă conving personal că nu se poate schia nici în cel mai nebunesc vis.

În sfârşit, pe 27 începe ninsoarea şi mă face să sper că voi reuşi să şi schiez până de Revelion. Chiar dacă ninge încă de dimineaţă, îmi dau seama că nu e destulă zăpadă pentru a ieşi cu schiurile, dar atmosfera e plăcută şi nu trebuie să o conving prea mult pe Kiki să ieşim la o alergare prin zăpadă. Va fi, de asemenea, şi un antrenament pentru tura pe schiuri din Iezer, pe care o aveam în plan de Revelion.
Aşa că după ce îl culcăm pe Vladi, pe la 3 şi ceva ieşim la o tură pe dealurile de lângă Grui, cartierul unde stă Kiki, în Câmpulung.

În urcare spre vf. Măgura.

A fost o alergare lejeră şi utilă, deoarece în ultimele două săptămâni alergasem doar de creo două-trei ori, în plus ajung destul de rar să alerg în zone cu diferenţă mare de nivel.
De asemenea, asta cred că a fost prima alergare montană împreună cu Kiki - până acum am ieşit la alergat doar în parc.



Sper să se mai repete astfel de ieşiri... din păcate e cam greu să-l lăsăm pe Vladi singur la Bucureşti şi să mergem pe la munte, cel mai la îndemână este tot când suntem la Câmpulung.

Pe 28 decembrie zăpada continuă să cadă, aşa că hotărăsc că e timpul să ieşim la o tură cu schiurile. Cum încă nu e destulă zăpadă ca să acopere mulţumitor pârtia de la Chilii, mergem tot în zona dealului Măgura.
Pentru Kiki aveau să fie primii paşi pe schiul de tură, lucru foarte necesar, având în vedere că în câteva zile vroiam sa mergem în Iezer. Aşa că mergem cu maşina cam 5 minute din Grui spre Măgură, şi unde se termină ultimele case ne oprim pentru echipare.

Mateiaşul (guguloiul din mijloc) şi Leaota (dreapta, plan mai depărtat).

Kiki s-a simţit foarte bine în clăparii de pârtie model mai vechi, cu 2 clape pe care i-a luat acum trei ani şi nu mai e nevoie (deocamdată) să-şi achiziţioneze şi o pereche de clăpari de tură, care costă foarte mult, în general.
Echipamentul constă din: clăpari - 70 de lei, schiuri+legături Silvretta 404 - 150 de lei, piei de focă - 300 de lei (noi), sau 150 de lei (SH) şi beţe - ce găsim prin casă (beţe de schi, telescopice sau de schi fond).
Mai mult decât o tură de schi-alpinism, ieşirea asta a fost una de cross-country pe schiuri de tură - bălăureală printre pomişori, pe teren mai mult drept.
Kiki a învăţat manevrele de bază şi deplasarea pe schiuri de tură, la care s-a descurcat foarte bine, părând să stăpânească mişcarea în mod natural.

Momente cel puţin plăcute la Câmpulung

Trebuie să încep o data şi-o dată. Aşa că... încep de la 1 ianuarie, ca tot omu care îşi propune lucruri măreţe (vezi: „de la 1 ianuarie mă las de fumat”). De fapt, post-ul ăsta face referire la perioada 24 ianuarie 2010 - 3 ianuarie 2011, pentru că este vorba de aceeaşi ieşire, şi anume la Câmpulung-Muscel.
Pe Cristina şi pe Vladi îi dusesem la Câmpulung de la mijlocul lui decembrie, când a venit mama Cristinei din Italia. Eu a trebuit să mă întorc în Bucureşti să mai pierd nişte zile la serviciu (scuze, dar asta e impresia mea - serviciul ne răpeşte un timp foarte preţios din viaţă - şi când aud conversaţii de genul: „o treime de viaţă o dormim - ce nasol, cât timp pierdem...”, dar cât pierdem cu munca nu se gândeşte nimeni).

Spiriduşul Crăciunului.

Kiki, Vladi, Darius (băiatul lui Leo) şi Leo (naşul nostru şi unchiul lui Kiki).

Kiki, Adriana (mama ei) şi Emilia (verişoară-sa), pline de ciocolată.

Distracţia pe care eu o pierdeam cât eram la serviciu, în Bucureşti.

Astfel, 24 decembrie e o zi plină: plec cu maşina la serviciu, trec pe la Fane să-i las două perechi de schiuri de tură pentru Luci Clinciu, mă duc la redacţie (eram de serviciu) şi după opt ore plec direct la Câmpulung.
În sfârşit, pe 24 decembrie, seara, sunt la Câmpulung. Îl găsesc pe Vladi înconjurat de bomboane :)

De Crăciun, Nuşu a venit cu ideea genială să facă focul în soba de pe hol. Avea şi nişte lemne în boxa de la bloc, aşa că a ieşit o super seară cu ţuică fiartă, friptură pe jar şi miros de lemn uscat în apartamentul tapiţat cu lambriuri din lemn. Aveai cât de mult se poate din atmosfera unei cabane, iar Vladi era în culmea încântării.

Mamaie-mea şi Vladi, în casa unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei.
Vladi, cu vestuţa făcută de străbunica lui, aşa cum mi-a făcut şi mie cât am fost mic.

La mulţi ani, Vlăduţ!

Pe 29 decembrie a fost ziua lui Vladi. De dimineaţă am mers la o plimbare pe schiuri, pe dealul Flămânda, piticul fiind în culmea fericirii.
După-amiază, în timp ce dormea, m-am apucat să-i fac tortul lui special, din blat de pandişpan, însiropat cu lapte cu vanilie şi glazurat cu dulceaţă de caise.
A fost una din acele zile în care aş vrea să trăiesc la nesfârşit, în care întâmplă numai lucruri plăcute, ai parte şi de mişcare în natură şi de timp în mijlocul familiei, şi de aer curat şi de un pahar de vin...
A doua zi am plecat în Iezer, să facem Revelionul la refugiu, eu cu Kiki şi nişte prieteni, dar despre acele întâmplări, în post-ul următor.

Una peste alta, 2010 a fost cel mai bun an din viaţa mea, dintr-un lung şir de ani din ce în ce mai buni: 2002 mai bun decât 2001, 2003 mai bun decât 2002, 2004 mai bun decât 2003... 2007 mai bun decât 2006, 2008 mai bun decât 2007 şi tot aşa...

În 2010 Vladi s-a transformat dintr-un bebeluş într-un băieţel care merge, aleargă, se caţără, cântă, înţelege aproape tot ce spui...
În 2010 am participat la o mulţime de concursuri - trail running, crosuri, mtb, ultra-maraton, ciclocros şi în aproape toate am ieşit în primii 10.
L-am plimbat pe Vladi cu bicicleta, pe schiuri şi am fost cu el la mare la cort, patru zile. A fost cu noi în Ciucaş şi şi-a văzut toate cele trei străbunice, la Câmpulung.
De asemenea, am fost la schi în Bansko cu Kiki, pe bicicletă până la mare şi de acolo în Bulgaria, sau într-o mulţime de ture interesante la munte, de trekking, mtb, alpinism sau schi.
Mi-am reluat anul II de facultate (în 2009) şi am fost în practică (mai 2010), mi-am ales tema de licenţă şi proful, am fost în Făgăraş pentru a documenta lucrarea de diplomă.

Am fost un pic îngrijorat de terminarea acestui an şi începutul lui 2011, când în ianuarie-februarie urma o sesiune grea, apoi în vară licenţa, lui Kiki i se terminau cei doi ani de concediu maternal şi trebuia să rezolve cu serviciul, în acelaşi timp având şi ea licenţă în vară. Părea că se termină o epocă destul de pozitivă şi urmează numai greutăţi, dar... se pare că există viaţă şi după 2010, cel puţin aşa pare până acum (primele 2 luni din 2011).
Dar destul despre trecut, viitorul trebuie să depăşească cu mult trecutul şi blogul ăsta are datoria să le surprindă pe toate :) Aşa că blogule, fii pe fază!