Momente cel puţin plăcute la Câmpulung

Trebuie să încep o data şi-o dată. Aşa că... încep de la 1 ianuarie, ca tot omu care îşi propune lucruri măreţe (vezi: „de la 1 ianuarie mă las de fumat”). De fapt, post-ul ăsta face referire la perioada 24 ianuarie 2010 - 3 ianuarie 2011, pentru că este vorba de aceeaşi ieşire, şi anume la Câmpulung-Muscel.
Pe Cristina şi pe Vladi îi dusesem la Câmpulung de la mijlocul lui decembrie, când a venit mama Cristinei din Italia. Eu a trebuit să mă întorc în Bucureşti să mai pierd nişte zile la serviciu (scuze, dar asta e impresia mea - serviciul ne răpeşte un timp foarte preţios din viaţă - şi când aud conversaţii de genul: „o treime de viaţă o dormim - ce nasol, cât timp pierdem...”, dar cât pierdem cu munca nu se gândeşte nimeni).

Spiriduşul Crăciunului.

Kiki, Vladi, Darius (băiatul lui Leo) şi Leo (naşul nostru şi unchiul lui Kiki).

Kiki, Adriana (mama ei) şi Emilia (verişoară-sa), pline de ciocolată.

Distracţia pe care eu o pierdeam cât eram la serviciu, în Bucureşti.

Astfel, 24 decembrie e o zi plină: plec cu maşina la serviciu, trec pe la Fane să-i las două perechi de schiuri de tură pentru Luci Clinciu, mă duc la redacţie (eram de serviciu) şi după opt ore plec direct la Câmpulung.
În sfârşit, pe 24 decembrie, seara, sunt la Câmpulung. Îl găsesc pe Vladi înconjurat de bomboane :)

De Crăciun, Nuşu a venit cu ideea genială să facă focul în soba de pe hol. Avea şi nişte lemne în boxa de la bloc, aşa că a ieşit o super seară cu ţuică fiartă, friptură pe jar şi miros de lemn uscat în apartamentul tapiţat cu lambriuri din lemn. Aveai cât de mult se poate din atmosfera unei cabane, iar Vladi era în culmea încântării.

Mamaie-mea şi Vladi, în casa unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei.
Vladi, cu vestuţa făcută de străbunica lui, aşa cum mi-a făcut şi mie cât am fost mic.

La mulţi ani, Vlăduţ!

Pe 29 decembrie a fost ziua lui Vladi. De dimineaţă am mers la o plimbare pe schiuri, pe dealul Flămânda, piticul fiind în culmea fericirii.
După-amiază, în timp ce dormea, m-am apucat să-i fac tortul lui special, din blat de pandişpan, însiropat cu lapte cu vanilie şi glazurat cu dulceaţă de caise.
A fost una din acele zile în care aş vrea să trăiesc la nesfârşit, în care întâmplă numai lucruri plăcute, ai parte şi de mişcare în natură şi de timp în mijlocul familiei, şi de aer curat şi de un pahar de vin...
A doua zi am plecat în Iezer, să facem Revelionul la refugiu, eu cu Kiki şi nişte prieteni, dar despre acele întâmplări, în post-ul următor.

Una peste alta, 2010 a fost cel mai bun an din viaţa mea, dintr-un lung şir de ani din ce în ce mai buni: 2002 mai bun decât 2001, 2003 mai bun decât 2002, 2004 mai bun decât 2003... 2007 mai bun decât 2006, 2008 mai bun decât 2007 şi tot aşa...

În 2010 Vladi s-a transformat dintr-un bebeluş într-un băieţel care merge, aleargă, se caţără, cântă, înţelege aproape tot ce spui...
În 2010 am participat la o mulţime de concursuri - trail running, crosuri, mtb, ultra-maraton, ciclocros şi în aproape toate am ieşit în primii 10.
L-am plimbat pe Vladi cu bicicleta, pe schiuri şi am fost cu el la mare la cort, patru zile. A fost cu noi în Ciucaş şi şi-a văzut toate cele trei străbunice, la Câmpulung.
De asemenea, am fost la schi în Bansko cu Kiki, pe bicicletă până la mare şi de acolo în Bulgaria, sau într-o mulţime de ture interesante la munte, de trekking, mtb, alpinism sau schi.
Mi-am reluat anul II de facultate (în 2009) şi am fost în practică (mai 2010), mi-am ales tema de licenţă şi proful, am fost în Făgăraş pentru a documenta lucrarea de diplomă.

Am fost un pic îngrijorat de terminarea acestui an şi începutul lui 2011, când în ianuarie-februarie urma o sesiune grea, apoi în vară licenţa, lui Kiki i se terminau cei doi ani de concediu maternal şi trebuia să rezolve cu serviciul, în acelaşi timp având şi ea licenţă în vară. Părea că se termină o epocă destul de pozitivă şi urmează numai greutăţi, dar... se pare că există viaţă şi după 2010, cel puţin aşa pare până acum (primele 2 luni din 2011).
Dar destul despre trecut, viitorul trebuie să depăşească cu mult trecutul şi blogul ăsta are datoria să le surprindă pe toate :) Aşa că blogule, fii pe fază!